Românii sunt înnebuniți după shaorma, așa încât trec chiar și peste teama de a consuma acest produs de la tarabe unde nu întotdeauna condițiile de igienă sunt cele mai potrivite. Este cu adevărat irezistibilă pofta atunci când văd acel munte de carne care se învârte pe frigăruia verticală.
Alege cel mai bun aparate de shaorma pentru unitatea pe care o ai!
Dacă ești antreprenor în domeniul fast food, cu siguranță te-ai uitat deja după cele mai noi modelele de aparate de făcut shaorma.
Dar ca să îl găsești pe acela ideal pentru tine, modelul de aparat de gătit shaorma care să îți aducă un profit cât mai mare chiar și acum, în aceste condiții vitrege ale pandemiei de Covid-19, nu este lucru deloc ușor.
Deși există și niște versiuni originale ale acestui preparat adorat de români, shaorma la bază nu este altceva decât un soi de sandviș cu felii de carne, legume, sosuri, condimente. Dacă mai însoțim această gustare cu un suc natural sau chiar cu o bere deliciul este desăvârșit.
Shaorma este o gustare care are drept specific faptul că frigerea cărnii se realizează pe un pivot rotativ vertical care face parte integrantă din mașinăria specială. Această gustare cu carne este foarte gustoasă și este excelentă inclusiv atunci când se mănâncă alături de salată.
Carnea se lasă la marinat în mod tradițional o perioadă de timp variabilă, de minim 30 de minute, ca să atingă gustul dorit. După aceea se înfășoară în straturi și se aduce aproape de foc.
Shaorma, un preparat cu o tradiție de peste șapte secole!
Încă mai sunt unii care cred că acest tip de mâncare provine din Grecia, datorită rezonanței numelui preparatului, dar în realitate se pare că shaorma a apărut pe la anul 1300 în Imperiul Otoman, motiv pentru care nu e de mirare că oamenii mai cunosc shaorma și sub denumirea de “grătar turcesc”.
Confuzia originii shaormei care se mai face și azi este din pricina războiului greco-turc de la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului 20 care a făcut ca numeroși turci și greci să se refugieze în alte țări.
Acest transfer de populație a influențat culturile țărilor de adopție în multe feluri, așa încât preparatul care se face pe o frigăruie verticală rotativă, gătit în mijlocul unui aparat special construit pentru a nu intra în contact direct cu focul, s-a generalizat treptat în întreaga lume.
Alegerea cărnii potrivite este foarte importantă pentru succesul unei porții de shaorma. Se poate folosi atât carnea de pui, de oaie, vită, ba chiar și carne de porc (deși aceasta din urmă nu este recomandată deoarece trebuie consumată bine prăjită din cauza bolilor pe care bacteriile prezente în ea le poate provoca consumatorilor).
Ideea este ca bucățile de carne să fie moi, dar depinde de gust, de starea financiară a clienților și chiar de regiunea în care persoana va consuma acest aliment gătit rapid. Puiul și mielul sunt totuși tipurile de carne cele mai folosite în lume, inclusiv la noi în țară.
Cele mai citite articole
Atunci când vorbim de ingrediente (legume și condimente), cele uzuale sunt: sarea, piperul, boiaua de ardei dulce sau iute, cimbrul, ceapa, ardeiul gras, usturoiul, rozmarinul și morcovii.
Respectă regulile de gătire valabile în 2020 și vei putea vinde shaorma de calitate și în pandemie!
În perioada aceasta de pandemie Covid-19, ca și anterior, igiena este unul dintre cele mai importante puncte de respectat atunci când vrei să prepari shaorma de la unitate fixă sau mobilă.
Trebuie să se evite sub orice formă contaminarea cărnii și să se aleagă o carne care are un și un pic de grăsime pentru a se asigura ca preparatul final să nu fie foarte uscat.
Dacă nu se poate standardiza tăierea feliilor de carne, de regulă se aleg cele mai mici feliuțe pentru a se pune la baza frigăruiei și se introduc mai apoi în ordinea mărimii până spre vârf.
Legumele alese trebuie să fie proaspete și frumoase, spălate foarte bine înainte de a fi folosite.
Carnea este friptă de la exterior la interior, așa încât este necesar să se desprindă fășiuțe subțiri fripte, înainte de a se servi. Procesul este ceva mai laborios decât în cazul unui grătar tradițional, dar are un gust cu totul special, care în mod obligatoriu trebuie încercat.
Consumul de shaorma stradal necesită în prezent o atenție mai mare din cauza pericolelor pe care alimentele contaminate le pot provoca sănătății, deoarece procesul de gătit este lent, bacteriile sunt mai susceptibile să prolifereze chiar și la temperaturi ridicate, de aceea este bine ca să oferi siguranță clienților pentru că așa te vei diferenția față de competiție și veți obține profituri mai ridicate.
Dacă materiile prime utilizate au o importanță esențială, nici în ceea ce privește de dotările dintr-o shaormerie lucrurile nu stau altfel.
De unde poți achiziționa aparate de preparat shaorma profesionale?
La TC Romania Crown Cool vei găsi niște modele de aparate de făcut shaorma de cea mai bună calitate, dar și accesorii pentru acestea, inclusiv cuțite speciale, deoarece mai ales atunci când se comandă o porție de shaorma de mare efect este tăierea fâșiilor de carne cu un astfel de cuțit special de către angajatul în cauză.
Alege echipamente fast food care să fie ușor de igienizat, așa încât în permanență echipamentul principal – aparatul de făcut shaorma, dar și accesoriile (inclusiv cuțitul amintit mai sus) să fie în perfectă stare de funcționare și curățenie.
Cu echipamentele achiziționate de la TC Romania Crown Cool, shaorma este foarte ușor de realizat și nu necesită angajați cu mare experiență în materie pentru a pregăti un astfel de preparat. Comandă-le și tu!