Expresul
  • Acasa
  • Actualitate
  • Economie
  • Monden
  • Externe
  • Vedete
  • Sport
  • Tech

Expresul

  • Acasa
  • Actualitate
  • Economie
  • Monden
  • Externe
  • Vedete
  • Sport
  • Tech
ActualitateExterneMonden

PSD – noua conducere a „înroşit“ din nou judeţul

Publicat: Expresul 30 noiembrie 200824 septembrie 2018
Scris de: Expresul 30 noiembrie 200824 septembrie 2018
politica
Pentru filiala Dolj a Partidului Social Democrat, anul 2008 a început cu o schimbare de lider. Ion Călin, care părea înfipt în funcţia de preşedinte pentru ani buni, a fost înlocuit cu Ion Prioteasa. În primăvară, acesta a câştigat bătălia cu Radu Berceanu pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, iar pe 30 noiembrie PSD s-a impus categoric, reuşind să trimită în Parlament şapte reprezentanţi.
Cristian Ene, 11 decembrie 2008

LA ÎNCEPUTUL ACESTUI AN, UN GRUP DIN PSD DOLJ, ÎN FRUNTE CU ION PRIOTEASA, care pe atunci deţinea funcţia de preşedinte executiv, a cerut revocarea deputatului Ion Călin din funcţia de preşedinte al PSD Dolj, pe motiv că acesta „îşi deteriorase relaţiile personale“ cu majoritatea membrilor Biroului Permanent al organizaţiei judeţene. Ion Prioteasa declara, la acel moment, că se ajunsese la o „situaţie penibilă pentru un şef de filială“, aceea ca o decizie propusă de preşedintele Ion Călin să fie respinsă cu o majoritate de voturi de 18 la 3.

CA URMARE, A FOST CONVOCATĂ O ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ DE ALEGERI, condusă chiar de preşedintele PSD, Mircea Geoană, la care au participat şi alţi lideri cu greutate de la Bucureşti, precum Nicolae Văcăroiu sau Valer Dorneanu. Cu această ocazie, Călin şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte, dar numai pentru a-şi depune din nou candidatura. În locul său a fost ales Ion Prioteasa, cu o majoritate zdrobitoare: 207 voturi, faţă de numai 86. Ion Călin rămânea doar cu o funcţie de vicepreşedinte, dar participarea sa la luarea deciziilor a devenit mai mult simbolică.Astfel, pe data de 1 februarie începea o nouă etapă în evoluţia PSD Dolj.

NOUA CONDUCERE ERA CONFRUNTATĂ, ÎNDATĂ DUPĂ ALEGERILE INTERNE DIN PARTID, CU MAI MULTE PROVOCĂRI. Alegerile locale se apropiau cu repeziciune şi trebuia găsit un candidat care să îl poată înfrunta cu şanse reale pe primarul Antonie Solomon, care în urmă cu patru ani câştigase alegerile locale din postura de candidat PSD. De asemenea, odată cu adoptarea legii votului uninominal, a devenit evident că va avea loc o connfuntare dură şi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, care era deţinută de Ion Prioteasa. Şi într-adevăr, pedelistul Radu Berceanu, preşedinte al democrat-liberalilor doljeni şi fost ministru al Transporturilor, şi-a anunţat curând decizia de a candida pentru această funcţie.

SOLUŢIILE GĂSITE PENTRU COMPETIŢIA ELECTORALĂ DIN PRIMĂVARĂ nu au dat satisfacţie decât pe jumătate. În competiţia pentru preşedinţia CJ Dolj, Ion Prioteasa a candidat şi a reuşit să îl învingă pe Radu Berceanu, în cea mai interesantă competiţie electorală desfăşurată în judeţul nostru în acest an. Victoria a fost cu atât mai importantă cu cât Prioteasa nu s-a impus numai în mediul rural, unde victoria era oarecum previzibilă, dar a reuşit să îl învingă pe Berceanu inclusiv în municipiul Craiova. Astfel, noul preşedinte al PSD Dolj confirma faptul că îşi făcuse datoria în primul mandat, obţinând încrederea cetăţenilor din judeţ pentru un al doilea mandat consecutiv, de această dată obţinut prin vot uninominal.

ÎN SCHIMB, SOLUŢIA GĂSITĂ PENTRU CANDIDATURA LA PRIMĂRIA CRAIOVA, în persoana lui Gheorghe Nedelescu, s-a dovedit total neinspirată. Acesta nu numai că a pierdut în faţa lui Antonie Solomon, dar nu a reuşit nici măcar să obţină un scor electoral care să îi permită calificarea în al doilea tur de scrutin, unde spera să se poată baza şi pe voturile liberalului Ion Groza şi ale mai multor candidaţi, precum şi pe starea de spirit creată după victoria lui Prioteasa în alegerile pentru preşedinţia CJ. Nu a fost cazul, iar Gheorghe Nedelescu, „achiziţia“ făcută de PSD de la PRM, nereuşind să urmeze exemplul Liei Olguţa Vasilescu, care urmase acelaşi traseu.

ÎN PRIVINŢA VOTULUI POLITIC, AU FOST OBŢINUTE REZULTATE BUNE LA CONSILIUL JUDEŢEAN
, unde PSD a reuşit să formeze o majoritate prin alianţa cu liberalii, obţinând şi o funcţie de vicepreşedinte, prin Cristinel Nicuşor Leonard Iovan, şi rezultate mult sub aşteptări la Consiliul Local, unde PD-L, principalul adversar politic al social-democraţilor (cel puţin la vremea respectivă) a reuşit să obţină o majoritate confortabilă şi ambii viceprimari.

ÎN INTERVALUL DE TIMP DINTRE ALEGERILE LOCALE ŞI PREGĂTIREA CAMPANIEI PENTRU ALEGERILE PARLAMENTARE din toamnă, a mai avut loc o schimbare importantă la vârful organizaţiei judeţene. Tânărul Claudiu Manda a devenit preşedinte executiv al organizaţiei judeţene, funcţie deţinută anterior, până în februarie, de Ion Prioteasa. Astfel, se făcea un pas mai departe spre împrospătarea partidului, după schimbările care avuseseră deja loc la nivel de conducere în luna februarie.

ÎNAINTE DE DESFĂŞURAREA CAMPANIEI ELECTORALE PROPRIU-ZISE PENTRU ALEGERILE PARLAMENTARE, PSD Dolj reuşise o performanţă: aceea de a-l convinge pe preşdintele partidului, Mircea Geoană, să candideze pentru un mandat de senator în Colegiul Segarcea – Dăbuleni din judeţul nostru. Evident, candidatura preşedintelui partidului în judeţ a avut ca efect creşterea importanţei filialei doljene la nivel naţional, pe acest fond apărând declaraţii despre eventuala numire a unui social-democrat doljean la conducerea unui minister important sau despre o eventuală numire a lui Ion Prioteasa în funcţia de viceprim-ministru.

ALEGERILE DE PE DATA DE 30 NOIEMBRIE AU ADUS REZULTATE EXCELENTE
 pentru organizaţia judeţeană a PSD. Şase dintre cei cincisprezece candidaţi au reuşit să se impună fără să mai treacă prin emoţiile redistribuirii, deoarce au obţinut un scor electoral de peste 50%. Este vorba de candidaţii la Senat Mircea Geoană şi Lia Olguţa Vasilescu, precum şi de candidaţii pentru Camera Deputaţilor Claudiu Manda, Petre Petrescu, Valeriu Zgonea şi Ion Călin.

LA REDISTRIBUIRE ÎNSĂ, PSD DOLJ A PRIMIT UN SINGUR MANDAT ÎN PLUS, prin Florentin Gust, deşi mai existaseră membri ai partidului care se clasaseră pe primul loc, precum fostul viceprimar Sorin Iordache. În schimb, celălalt fost viceprimar, Gheorghe Nedelescu, înregistra un nou eşec fiind învins în cursa pentru Camera Deputaţilor.

ÎN CONCLUZIE, 2008 A FOST UN AN BUN PENTRU PSD DOLJ,
 singura nereuşită reprezentând-o cea din municipiul Craiova de la alegerile locale de pe data de 1 iunie, când au fost învinşi categoric atât la Primărie, cât şi la votul politic pentru Consiliul Municipal. În schimb, vctoria lui Ion Prioteasa în cursa pentru al doilea mandat consecutiv de preşedinte CJ şi rezultatele obţinute în această toamnă la alegerile parlamentare confiormă oportunitatea măsurilor de reorganizare luate la începutul acestui an.

blogseosoledad
0 comentariu
0
FacebookTwitterGoogle +Pinterest
Expresul

articol precedent
Şcolarii, învăţaţi să păstreze apele curate
urmatorul articol
Catalogul parlamentarilor – Unii fac doctorate

Articole Asemanatoare

Ce garnitură alegem în funcție de tipul cărnii

21 aprilie 2021

Cum afectează evoluția bursei afacerile individuale?

27 septembrie 2021

Bitcoin, o monedă virtuală care nu se dă...

13 aprilie 2020

7 metode naturale pentru a trata răceala obișnuită

25 februarie 2021

De ce sunt atat de des utilizate portofelele...

8 ianuarie 2019

O scurtă istorie a profesiei de electrician

5 iulie 2021

Aronia: Utilizari, Beneficii

3 decembrie 2021

Care sunt cele mai importante motive pentru care...

18 martie 2020

Alimente funcționale din aronia

24 februarie 2021

Despre anvelopele de iarna

22 iulie 2020

Adauga un comentariu Anuleaza comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.

Categorii

  • Actualitate (259)
  • Economie (23)
  • Externe (7)
  • Monden (16)
  • Sport (6)
  • Tech (26)
  • Vedete (6)

Articole recente

  • In ce trebuie sa investesti pentru a imbunatati calitatea afacerii tale?

    29 aprilie 2022
  • Comunicat: Vrem să ajungem și în al 17-lea ceas la un acord cu un client al băncii, indiferent dacă suntem în instanță sau în executare

    27 aprilie 2022
  • Cum sa alegi paravanul de baie?

    16 aprilie 2022
  • Cum se poate obtine autorizatia ISU?

    6 aprilie 2022
  • Ce calitati trebuie sa intruneasca un detector de camere si microfoane ascunse? Iata ce spun specialistii!

    28 martie 2022

Articole Populare

  • 1

    Cum a fost inventata bicicleta BMX

    25 ianuarie 2019
  • 2

    De ce sa participi la programe work and travel?

    19 ianuarie 2019
  • 3

    Angajarea ca webcam-model pe Bongacams

    9 noiembrie 2018
  • 4

    Fără reţinere, la furat întreţinere!

    8 decembrie 2010
  • 5

    Vrei un business fast food inedit? Vinde mâncare stradală din rulotă!

    2 decembrie 2019

Articole Recente

  • In ce trebuie sa investesti pentru a imbunatati calitatea afacerii tale?

    29 aprilie 2022
  • Comunicat: Vrem să ajungem și în al 17-lea ceas la un acord cu un client al băncii, indiferent dacă suntem în instanță sau în executare

    27 aprilie 2022
  • Cum sa alegi paravanul de baie?

    16 aprilie 2022

Cauta

Contact

Mail: Adresa

infocons

Copyright @ 2020 - Expresul.ro - Toate drepturile rezervate | Sitemap