Cele mai des întâlnite probleme în viaţa de familie care pot fi rezolvate prin terapia de familie

Publicat: Expresul

Terapia de familie a devenit un serviciu din ce în ce mai solicitat de către persoanele a căror viaţă de familie nu mai este atât de liniştită şi nici atât de presărată cu bucurii şi împliniri. În unele cazuri, problemele în viaţa de familie apar din primii ani de căsnicie, în timp ce sunt şi situaţii în care aducerea pe lume a unui copil generează apariţia primelor conflicte de acest gen, sau alte lucruri care implică consum de alcool, de droguri, jocuri de noroc, infidelitate, iar lista poate continua.

Fie că apar neînţelegeri între părinţi şi copii, între parteneri, atmosfera de familie este foarte tensionată, există o modalitate de a face faţă cu brio acestor provocări, cum ar fi terapia de familie la care poate apela oricine. Terapia de familie se adresează familiilor şi persoanelor care intenţionează să păstreze o relaţie armonioasă între membrii acesteia, iar scopul acestor şedinţe este atins în majoritatea cazurilor, vizând îmbunătăţirea relaţiilor între membrii familiei.

Când este necesar să te prezinţi alături de partener şi/sau copii la şedinţele de terapie în familie?

Cele mai des invocate motive pentru care oamenii se prezintă în cabinetul unui specialist pentru a participa la şedinţe de terapie de familie includ:

·  o comunicare defectuoasă între membrii familiei, o încredere scăzută, o distanțare evidentă între membrii familiei;

·  conflicte între părinţi şi copii, greu de gestionat, mai ales la vârsta adolescenţei;

·  neînţelegerile între părinţi şi pragul unui divorţ, cauzate de regulă de infidelitate, alcoolism, lipsa înţelegerii între parteneri, minciună, un comportament inadecvat, workaholism;

·  tulburările cauzate de dependenţa de alcool sau de alte substanţe toxice care alterează nu numai comportamentul membrilor familiei, ci şi bugetul familiei;

·  tensiuni provocate de lipsa resurselor financiare;

·  agresiuni verbale, fizice, emoţionale, sexuale, practicate de către un membru al familiei asupra unui alt membru sau a celorlalţi membri;

Cele mai citite articole

·  îmbolnăvirea unui membru al familiei;

·  depresia unui membru al familiei şi tentativele de suicid;

·  mutarea în altă casă.

Rolul terapiei de familie în viaţa de cuplu

Terapia de familie va fi efectuată de către un psiholog care are calificarea necesară şi experienţa dobândită de-a lungul anilor pentru a ajuta familiile în impas să depăşească orice situaţie grea, prin:

·  oferirea răspunsurilor la întrebările membrilor familiei referitoare la propriile convingeri;

·  oferirea de sfaturi legate de aspectul comportamental al fiecărui membru al familiei;

·  oferirea de lămuriri referitoare la înţelegerea situaţiilor care au dus la o relaţie toxică;

·  oferirea de strategii de rezolvare a conflictelor.

Durata terapiei de familie depinde de abordarea modelului de terapie potrivit, gravitatea situaţiei de familie cu care se prezintă pacienţii, precum şi de dorinţele clienţilor. Cu certitudine, participând la aceste şedinţe, membrii familiilor îşi vor acorda şansa unui nou început, vor descoperi problemele care îi macină, vor reuşi să dezvolte noi viziuni în ceea ce priveşte rezolvarea conflictelor şi în multe cazuri, îşi vor modela şi soluționa problemele de comportament.

Cele mai citite articole

Articole Asemanatoare