Poezii de toamnă – cele mai frumoase și melancolice poezii pentru această toamnă

Publicat: Expresul
old books with dry leaves

Poezii de toamnă – cele mai frumoase și melancolice poezii pentru această toamnă

Toamna este anotimpul care aduce cu sine o paletă bogată de culori, schimbări în natură și o melancolie subtilă în aer. Este un moment al anului când frunzele încep să-și schimbe culorile și să cadă, când temperaturile scad, iar zilele devin mai scurte. 

Toamna este o perioadă de tranziție, în care natura se pregătește pentru iarnă, iar oamenii resimt adesea un sentiment de nostalgie și contemplare.

În poezie, toamna a fost mereu o sursă de inspirație bogată pentru poeți. Aceasta oferă ocazia de a exprima emoții profunde legate de trecere, schimbare și efemeritatea vieții. Poetul poate utiliza imagini precum frunzele căzute, ploile ușoare și vântul rece pentru a crea atmosfera specifică toamnei în poeziile sale.

Poezii de toamnă pentru copii

1. Ce te legeni – Mihai Eminescu

Ce te legeni, codrule 

Fără ploaie, fără vânt 

Cu crengile la pământ? 

– De ce nu m-aș legăna? 

Dacă trece vremea mea! 

Ziua scade, noaptea crește 

Și frunzișul mi-l rarește. 

Bate vântul frunza-n dungă 

Cântăreții mi-i alungă 

Bate vântul dintr-o parte 

Iarna-i ici, vara-i departe!

2. Toamna – Octavian Goga

Văl de brumă argintie

Mi-a împodobit grădina

Firelor de lămâiţă

Li se uscă rădăcina.

Peste creştet de dumbravă

Norii suri îşi poartă plumbul,

Cu podoaba zdrenţuită

Tremură pe câmp porumbul.

Şi cum de la miazănoapte

Vine vântul fără milă,

De pe vârful şurii noastre

Smulge-n zbor câte-o şindrilă.

De viforniţa păgână

Se-ndoiesc nucii, bătrânii,

Plânge-un pui de ciocârlie

Sus pe cumpăna fântânii.

Îl ascult şi simt subt gene

Cum o lacrimă-mi învie:

– Ni se-aseamănă povestea,

Pui golaş de ciocârlie.

3. Sfarsit de toamna – Vasile Alecsandri

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,

Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;

Cârdurile de cocoare, înşirându-se în lung zbor,

Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestejită,

Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;

Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se dezlipesc,

Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părţi a lumii se ridică-nalt pe ceruri,

Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.

Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori

Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!

Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.

Boii rag, caii râncheză, cânii latră la un loc,

Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

4. Toamna – Otilia Cazimir

4. Toamna - Otilia Cazimir

Sursa foto

Trece vântul prin copacii goi

Și zvârle cu castane-n noi.

Dar în liniștea din umbra lui,

Nu-i răspunde glasul nimănui.

Doar o frunză-a mai foșnit, departe,

Ca o filă-ntoarsă dintr-o carte.

5. Primăvara şi toamna – Iulia Haşdeu

Acelaşi farmec verde

Şi ochiul nostru viu

O primăvară verde

Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele

Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,

Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,

Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă

Ce nu cunoaşte haos;

Pe când toamna în salba

Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie

Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:

Cele de primăvară – ne-îmbată: o orgie;

De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.

Dorinţa de ieşire

Adâncul cercetându-l;

Dar toamna, c-o privire,

Ne reculege gândul.

În fiecare lucru un farmec poate fi!

Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:

În primăvară simte nevoia de-a iubi,

Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!

6. Balada unui greier mic – George Topîrceanu

Peste dealuri zgribulite,

Peste țarini zdrențuite,

A venit așa, deodată,

Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă și zăludă,

Botezând natura udă

C-un mănunchi de ciumafai, –

Când se scutură de ciudă,

Împrejurul ei departe

Risipește-n evantai

Ploi mărunte,

Frunze moarte,

Stropi de tină,

Guturai…

Și cum vine de la munte,

Blestemând

Și lăcrimând,

Toți ciulinii de pe vale

Se pitesc prin văgăuni,

Iar măceșii de pe câmpuri

O întâmpină în cale

Cu grăbite plecăciuni…

Doar pe coastă, la urcuș,

Din căsuța lui de humă

A ieșit un greieruș,

Negru, mic, muiat în tuș

Și pe-aripi pudrat cu brumă:

– Cri-cri-cri,

Toamnă gri,

Nu credeam c-o să mai vii

Înainte de Crăciun,

Că puteam și eu s-adun

O grăunță cât de mică,

Ca să nu cer împrumut

La vecina mea furnică,

Fiindcă nu-mi dă niciodată,

Și-apoi umple lumea toată

Că m-am dus și i-am cerut…

Dar de-acuș,

Zise el cu glas sfârșit

Ridicând un picioruș,

Dar de-acuș s-a isprăvit…

Cri-cri-cri,

Toamnă gri,

Tare-s mic și necăjit!

7. Buburuza picățică – Emilia Plugaru

7. Buburuza picățică - Emilia Plugaru

Sursa foto

Buburuza picățică

Se trezeşte-a câta oară?

Nu pricepe, nu pricepe –

O fi iarăşi primăvară?

Aripioarele-şi întinde:

– Ah, ce soare, ce mai soare…

Dar deodată bate vântul:

 – Ce e oare, ce e oare?

Bate vântul, vin şi norii

Şi se face iarăşi rece:

– Vai, e toamnă, încă-i toamnă.

Plec de-aici… pân’ frigul trece.

8. Vânt de toamnă – M. Lovin

S-a pornit aşa deodată,
Vântul toamnei să tot bată,
Să legene crengile,
Să usuce frunzele.

S-au copt toate fructele:
Gutui, nuci şi pere,
Struguri, prune, mere.
Toate noi le-am adunat
Să le-avem pentru iernat.

9. Toamna – Maria Pândaru

A venit deodată
În haină bogată,
Să trezească-n flori
Teama de ninsori.

Păsări călătoare
Cu dorul de soare
Le auzi trecând
În cârduri plecând.

Iar ca o dovadă,
Ploi încep să cadă,
Câmpul pustiind,
Ierburi risipind.

10. Livada – Tiberiu Utan

Pasăre de aur, toamna
Trece-n zbor neauzit,
Iar în cinstea ei, în arbori,
Fructele s-au rumenit.

Merii picotesc sub raze
Şi îţi vine să alergi
Printre pomi, desculţ, prin ierburi
Moi, ca peste calde cergi.

Minunată eşti livadă,
Colţ din basmul luminos
De bunica spus aseară,
Ca voinicul Frumos.

Poezii melancolice și emoționante de toamnă

1. Revin în toamnă – Ana Blandiana

Revin în toamnă cum revin acasă

Din ţări mai libere şi mai bogate –

Ştiu iarna care vine, ştiu bruma care cade

Şi ceaţa nesfârşită, ne-nţeleasă.

Dar eu visez amiaza-mbrăţişată

De frigul dimineţii şi al serii,

Ora de miere, galbena zăpadă

Pe care-o ning din crengi învinse merii.

Eu plâng de bucurie în lumina

Nestinsă încă de uriaşe nopţi

Şi-n strugurii zdrobiţi în teasc din vina

De-a fi prea buni, prea dulci, prea copţi.

Eu vin spre frig, deşi de frig mi-e groază

Spre fructul putred care se consumă

În alcoolul limpede-n amiază

Şi tulburat în asfinţit de brumă.

Mi-e frică de-ntuneric şi totuşi vin, şi vin

Din nesfârşite veri strălucitoare,

Unde tânjesc spre fericitul chin

Al boabei ce apune-n vin şi moare.

Cele mai citite articole

Orgoliu fraged, dragoste copilăroasă,

Fatală, somnoroasă demnitate.

Revin în toamnă cum revin acasă

Din ţări mai libere şi mai bogate.

2. Ce toamnă mi-e, în plin delir de vară – Adrian Păunescu

Încet-încet, puterile mă lasă

Și focul verii mă transformă-n scrum,

E timpul să mă sting și eu acum

Și să mă-ntorc sub iarba de acasă.

Mi-ngălbenește ceasul de la mână,

Deodată cu declinul frunzei verzi,

Lumina mea, e timpul să mă pierzi,

Și gustul vieții mele să-ți rămână.

Acum părea c-am să le am pe toate

De-atâta vară câtă mă chema

Și, vai, ce scurt răstimp, lumina mea,

Și ce grăbit e vântul care bate!

La desfrunzire rodul mă condamnă

Și cucul a cântat de bun rămas,

Ce artificii prin livezi s-au tras

Și-n plină vară ce miros de toamnă!

Mai ies pe dealuri oile să pască,

Dar nu mai este iarbă de ajuns,

E o-ntrebare fără de raspuns

Gutuia dinspre casa părintească.

Mă strigă parcă iarba de acasă,

Port în sprâncene rădăcina ei,

Lumina mea, că vrei sau că nu vrei,

Încet-încet, puterile mă lasă.

E vară plină, roadele sunt coapte

Și ziua-i lungă să ajung la cer

Și-n plin coșmar obștesc mă simt stinger

Și, vai, ce toamnă mi-e și, vai, ce noapte!

Prin flacăra ce zilnic mă omoară,

Abia schiez pe-o pârtie de scrum

Și, totuși, iarna am s-o gust oricum,

Ce toamnă mi-e, în plin delir de vară!

3. Elegie în toamnă – Ion Pillat

3. Elegie în toamnă - Ion Pillat

Sursa foto

Stă vântul deodată pe iazuri, şi stelele toamnei.

Vâslind din aripe bătrâne ca ziua şi noaptea,

Un stol se înşiră de ducă sub zodii, dar nimeni

Nu ştie să răstălmăcească azi semnele firii.

Şi fumul rămâne albastru pe sate şi frunză

Rămâne pe umăr uşor ca o mâna uitată

Şi timpul se-adună, cenuşă, în ornicul serii.

Aleea cotită te-aduce de unde plecase.

Bătrânul găseşte într-însul flăcăul din vremuri.

Păstori au venit de la munte, proptiţi în toiege

Întreabă luceafărul care luceşte pe staul.

Dulăii cu botul pe labe le stau la picioare

Şi turmele lor, împietrite, s-au strâns pentru noapte

O lampă s-aprinde în casă şi omul deschide

Iar cartea cea sfântă, citeşte iar slovele sfinte.

Femeia întinde pe masă o pânză curată

Şi frânge iar pâinea şi varsă iar vinul. Copilul

Priveşte icoana, icoana priveşte copilul.

În poartă aşteaptă ologul şi orbul şopteşte:

„La cină am stat în Emaus şi astăzi cu Domnul”.

Dar nimeni nu vede minunea, n-aude cuvântul,

Şi totul rămâne în lume, doar aripa zboară.

4. Emoţie de toamnă – Nichita Stănescu

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

într-o dragoste mare.

5. Lasă-mi, toamnă… – Ana Blandiana

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,

Uite, ochii mei ţi-i dau.

Ieri spre seară-n vântul galben

Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.

Fulgeră-mi pe frunte mie.

Astă-noapte zarea-n iarbă

Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,

Paşii mei alungă-mi-i.

Dimineaţa bolta scurse

Urlete de ciocârlii.

Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi

Fructele şi lasă

Urşii neadormiţi, berzele neduse,

Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai

Plânge-n soare fum.

Înserează-mă pe mine,

Mă-nserez oricum.

6. Noapte de toamnă – George Topârceanu

Murmur lung de streşini, risipite şoapte

Cresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.

Rareori prin storuri o lumină scapă

De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apă

Şi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă…

Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.

Dar treptat, cu larmă potolită scade

Cântecul acestui tremur de cascade.

Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,

Ploaia peste case pică tot mai rar

Şi-n grămezi de neguri apele se strâng…

Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.

Până când o rază de argint în zare,

Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,

Lin desface umbra şi de crengi anină

Scânteieri albastre, boabe de lumină.

Iar acum din taina cerului deschis,

Peste firea mută cad lumini de vis

Şi-n troiene albe norii se desfac…

Dar când iese luna, streşinile tac.

*

Dormi, iubire dulce!…

Numai eu întârziu, singur pe cărare,

Farmecul acestei clipe călătoare…

Gândurile mele vin să te deştepte,

Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.

Să cobori în toamna limpede şi rece

Şi, visând cu mine clipa care trece,

Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziu

Când, străin de tine, sufletu-mi pustiu

Va porni zadarnic, rătăcind pe drum,

Să sărute urma paşilor de-acum.

7. Afară-i toamnă – Mihai Eminescu

Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri …
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii

8. Toamnă – George Bacovia

8. Toamnă - George Bacovia

Sursa foto

Răsună din margini de târg,

Un bangăt puternic de armă;

E toamnă… metalic s-aud

Gorniștii, în fund, la cazarmă.

S-aude si-un clopot de școală,

E vânt, si-i pustiu, dimineață;

Hârtii și cu frunze, de-a valma,

Fac roata-n vârteje, pe-o piață.

Se uită în zări catedrala,

Cu turnu-i sever și trufaș;

Gradina orașului plânge,

Si-aruncă frunzișu-n oraș.

Și vine, ca-n vremi de demult,

Din margini, un bucium de-alarmă,

E toamnă… metalic s-aud

Gorniștii, în fund, la cazarmă.

9. Ca o reverenţă, frunza – Adrian Păunescu

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,

Şi o greutate simt acum la mers,

Cred că-mi face semne frunza ce se frânge,

Printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă

Că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,

Dacă nu le vine ochilor să-şi creadă

Că senini din toate sunt numai ei doi.

Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire

Umerii mi-i umple de un tragic scrum,

Triste monumente uită să respire

Când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,

Prin tufişe slute – zdrenţe moi de nimb,

Cu prilejul vieţii, moartea mă încearcă,

Toamna-i anotimpul ce devine timp.

De-ntrebări finale, ziua este plină,

Toamna arde cuprul în copacii gri,

Ca o reverenţă frunza în lumină

Caută motivul de a se jerfi.

10. Toamnă nouă – Octavian Goga

Atât de tristă-i dimineaţa
Acum când plânge-o toamnă nouă,
Când cade din copaci viaţa
Şi frunze galbene mă plouă.

O lume-ntreagă simţi cum moare
Într-o tulpină ce se-ndoaie,
În orice zvon o aşteptare
Şi-un vis în fiecare foaie.

Abia o brumă fără milă
Şi vara mi-a fugit departe,
Răsar, movilă de movilă,
În jur de mine frunze moarte.

Ce taină le-a desprins în şoapte
Mai multe azi ca altădată,
Ce visuri au murit azi-noapte
Cu-atâta frunză spulberată?

Icoane negre mi s-arată,
Şi nu ştiu cum, dar mi se pare
Că-n noaptea asta-ntunecată
S-a prăpădit o fată mare.

Cele mai citite articole

Articole Asemanatoare