Expresul de Sud Logo  
Actual | Angajaţii primăriei şi cetăţenii, alături de Solomon
„Craiova nu te lasă!”

Aproximativ 500 de personae, angajaţi ai Primăriei Craiova, dar şi simpli cetăţeni, au mărşăluit, miercuri, 3 martie, în centrul oraşului în semn de solidaritate cu primarul Antonie Solomon, dar şi în semn de protest vizavi de arestarea acestuia.

 

MIERCURI SEARA, LA ORA 18.00, SALARIAŢII DIN CADRUL INSTITUŢIEI PRIMARULUI DIN BĂNIE S-AU ADUNAT ÎN SALA DE CONSILIU PENTRU A-L SUSŢINE PE ANTONIE SOLOMON, arestat pentru 29 de zile sub acuzatia de luare de mita, fals şi uz de fals. Aceştia au mărturisit, prin vocea liderului lor sindical, Ovidiu Vilcea, că sunt şocaţi de decizia Tribunalului din Argeş şi că sunt hotărâţi să-l sprijine pe edil, chiar dacă pentru asta trebuie să meargă pe jos până la Piteştil: „Suntem cu toţii şocaţi. Nu putem accepta ca primarul Craiovei să fie pus sub acuzare, să fie tratat ca un infractor, din motive doar de justiţie ştiute şi de nimeni altcineva. Ne-am strâns aici pentru a ne arăta susţinerea faţă de domnul primar, care ne-a susţinut şi la bine şi la greu. E momentul să îl susţinem şi noi. Vineri vom fi alături de dumnealui la judecarea recursului. Mergem şi la Piteşti pe jos”.

 

DUPĂ CE I-AU SCANDAT NUMELE ŞI AU APLAUDAT, PROTESTARII AU IEŞIT ÎN FAŢA PRIMĂRIEI, UNDE LI S-AU ALĂTURAT ŞI REPREZENTANŢI AI ASOCIAŢIEI REVOLUŢIONARILOR şi alţi craioveni. Aceştia au mărşăluit în cerc, în faţa istituiei, un sfert de oră, timp în care circulaţia pe Strada A.I. Cuza a fost serios bulversată. Manifestanţii au plecat, apoi, spre Piaţa „Mihai Viteazul”, unde au scandat numele primarului, dar şi mesaje precum „Solomon acasă!”, „Craiova nu te lasă!” sau „Liber, liber!”, după ce la balconul primăriei câţiva angajaţi au scos un banner inscripţionat cu mesajul „Antonie Solomon, primarul din inimile noastre”. După câteva minute acesta a ajuns, alături de câteva steaguri cu simblurile oraşului, în Piaţa „Mihai Viteazul”. „Suntem pur şi simplu consternaţi. Dar ştim că e un om bun, un suflet mare şi a fost mereu alături de noi. De aceea ne declarăm sprijinul”, a spus Maria Mica, consilieră de specialitate din cadrul Instituţiei Primarului. De altfel, nu numai participanţii mitingului şi-au arătat simpatia şi susţinerea pentru primarul Antonie Solomon, ci şi majoritatea craiovenilor.

Teodor Matei, 4 martie 2010
Numele dumneavoastră:

E-mail (nu va fi publicat pe site):
Introdu codul de securitate:
Comentariul:
    Comentarii:
  • 1 » pitesti, 79.118.252.X
    DNA Pitesti a facut public filmul in care Solomon primea 40 000 euro de la penescu,continutul filmului il gasiti aici http://tinyurl.com/mita-solomon
Ajută-l pe Dragoş!
CĂUTARE
VOTUL SCUZĂ MIJLOACELE
COPERTA PDF
EXTRAGERI LOTO
6/49 din 16 mai
48231942924
Noroc din 16 mai
0500156
5/40 din 16 mai
26132521734
Jocker din 16 mai
5743261411