SCRIITORII AU FOST, ÎN PERIOADA REGIMULUI COMUNIST, cei mai temuţi de putere.

AZI, DIN PĂCATE, CEI MAI MULŢI OAMENI DE SPIRIT AU FOST REDUŞI LA TĂCERE, nu mai au autoritate.S-a avut grijă de asta, s-a trudit, cu migală, la marginalizarea lor.

SCRIITORII CARE, CA ŞI STUDENŢII, AU AVUT O CONTRIBUŢIE URIAŞĂ LA DĂRÂMAREA REGIMULUI CEAUŞESCU, sunt consideraţi, astăzi, „un fel de veterani ai războiului din Vietnam care, întorşi în America, nu îşi mai găsesc niciun rost.”

ÎNTR-UN EXCELENT ESEU PE ACEASTĂ TEMĂ (INTITULAT „VETERANII VIETNAMULUI ROMÂNESC”), AURELIAN TITU DUMITRESCU SCRIE, cu disperare, că primii care au fost distruşi au fost scriitorii.Lor li s-au luat drepturile, lor li s-a luat aerul.Actul scrisului a devenit inutil şi obositor, adesea criminal.

MAI EXISTĂ, SPRE BUCURIA NOASTRĂ, CLASICI ÎN VIAŢĂ, dar este evident că guvernanţii nu sunt preocupaţi de soarta lor.

LA TOATE ACESTEA SE MAI ADAUGĂ, DIN PĂCATE, ŞI INEVITABILELE RIVALITĂŢI ALE BRESLEI. Dureros pentru toată lumea e că marii scriitori(mai ales poeţii) nu comunică aproape deloc între ei.Grupări literare i-au luat de când erau tineri, i-au cultivat diferit, i-au determinat să se ignore reciproc, să se urască şi să pară că nu au idealuri comune.

DE CÂŢIVA ANI ÎNCOACE, la Craiova se întâmplă, totuşi, lucruri ciudate.

CIUDATE ÎN SENSUL sublim al cuvântului!

CEI MAI IMPORTANŢI SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI (ÎN VIAŢA DE TOATE ZILELE-DUŞMANI DE MOARTE!) VIN, DATORITĂ STRĂDANIEI LUI AUREL ANTONIE SOLOMON, să-l omagieze pe Marin Sorescu.Stau la aceeaşi masă, discută, recită(în lumina reflectoarelor), lăcrimează, mulţi dintre ei fiind răsplătiţi cu diplome, medalii şi titluri de „Cetăţean de onoare” al Cetăţii Băniei.

DATORITĂ LUI SOLOMON (UN REBEL, UN NONCONFORMIST, UN OM CU CALITĂŢI ŞI DEFECTE, CU CARE AM POLEMIZAT DESEORI), EL ÎNSUŞI POET, Craiova a devenit, şi anul acesta, pentru câteva zile, capitala culturală a României, într-o perioadă în care guvernanţii nu mai dau doi bani pe cultură, iar personalităţile României par a fi scrise cu literă mică.

SOLOMON A REUŞIT, ŞI DE DATA ACEASTA, GRAŢIE UNEI „REŢETE” MIRACULOASE, să topească rivalităţi, să omoare idiosincrasii, să reînnoade iubiri, să renască prietenii, să editeze noi cărţi.De dragul poeziei. De dragul lui Sorescu...

FAPTUL E UNUL FĂRĂ PRECEDENT (ÎN PERIOADA POSTDECEMBRISTĂ) DACĂ AVEM ÎN VEDERE CĂ Ioan Alexandru, Gheorghe Tomozei, Geo Dumitrescu, Gheorghe Pituţ, Cezar Ivănescu, Gellu Naum, Mihai Ursachi, Ioanid Romanescu, Marius Robescu etc.(poeţi de geniu ai neamului românesc, trecuţi prea devreme în lumea umbrelor) n-au avut parte, deocamdată, în eternitate, de edili(ca Solomon) care să-i sărbătorească aşa cum merită opera lor, să-i sărbătorească de parcă ar fi vii.

ŢUŢEA ZICEA(ANTOLOGIC): „Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!”

ŞI LUMEA SCRIITORICEASCĂ (REDUSĂ LA TĂCERE DE MAI-MARII ZILEI) AR FI EXTREM DE PUSTIE DACĂ, după umila mea părere, n-ar fi punctată de oameni ca Solomon(repet, el însuşi poet!) din a cărui creaţie reproducem următoarele versuri:

„Să trăieşti într-o lacrimă

Să trăieşti într-o lacrimă,

Să trăieşti într-un vis,

Să trăieşti într-un zâmbet,

Să te macine-o patimă,

Să te doară o lume,

Să te chinuie-o floare,

Să te mângâie-o flacără,

Să simţi timpul cum moare,

Să auzi apa când se-adună în fântână,

Să auzi melcul trecând pe cărare,

Să simţi culoarea din frunzele toamnei,

Să simţi umbra cum fuge spre zare,

Să trăieşti într-o lacrimă,

Să trăieşti într-un vis.”

(„Primăria, Dragostea şi Pacostea Vieţii Mele”,

Ed. Autograj MJM, 2007)