Expresul de Sud Logo  
Dezvăluiri |
Mircea Dinescu, fără pământuri, dar plin de datorii
Ai o singură poză la acest articol.
Click pentru a o mări!

Aşa cum preconizam în numerele trecute ale Expresului de Sud, „ospăţul” lui Mircea Dinescu e pe cale să se sfârşească. Nici nu a apucat bine să digere bucatele preparate cu ocazia „Zilelor Marin Sorescu” şi, totodată, vestea că va fi exclus din CNSAS, că o altă instituţie a statului îi cere socoteală pentru abuzurile comise. Treaba este cât se poate de serioasă, pentru că vorbim aici de Agenţia Domeniilor Statului (ADS), care a reziliat două contracte de concesiune încheiate cu Dinescu, pentru că acesta nu a binevoit să plătească redevenţele şi nici nu a depus scrisorile de garanţie a investiţiilor pe cele aproximativ 600 de hectare de teren concesionate. Mircea Dinescu ar trebui să plece capul în faţa adevăraţilor agricultori – cu care, de altfel, încearcă să se compare – şi să nu se mai plângă de faptul că este „victima” răzbunărilor de tot felul. Oamenii simpli, adevăraţii agricultorii, nu „uită” să plătească statului datoriile şi nici nu-şi permit să-l înşele. În schimb, poetul are pierderi de memorie când vine vorba de dările către stat şi la prima vedere, pentru el pare un lucru normal, dacă ar fi să ne luăm după faptul că şi primarul Duţă din Cetate a uitat să ceară câteva sute de milioane de lei vechi, bani pe care Dinescu îi datorează Consiliului Local.

 

ÎN 2004, ADS A SEMNAT CU MIRCEA DINESCU UN CONTRACT DE CONCESIUNE PENTRU O SUPRAFAŢĂ DE 591,99 HECTARE, teren aflat pe teritoriul administrativ al localităţilor Moţăţei, Calafat, Cetate şi Ciupercenii Noi, iar în 2005 firma SC Agroindustriala SRL, pe care Dinescu o deţine, a semnat un contract de concesiune pentru o suprafaţă de 8,10 de hectare în localitatea doljeană Giubega. Potrivit unei note a ADS cu privire la modul de derulare a contractelor încheiate de instituţie cu Mircea Dinescu, se arată că „în baza contractului de concesiune nr. 16/2004, concesionarul (nr. Mircea Dinescu) înregistrează un debit în valoare de 23.309,44 lei, din care redevenţă neachitată 22.542,98 lei, reprezentând termenul scadent din 15.01.2010 şi penalităţi de întârziere la plata redevenţei în sumă de 766,46 lei, calculate până la 18.02.2010. În ceea ce priveşte realizarea investiţiilor asumate prin contract, concesionarul nu a făcut dovada realizării acestora. Din acest motiv s-a ajuns la calcularea penalităţilor în valoare de 21.778,39 lei, din care a fost achitată suma de 17.633,01 lei”

 

ÎN CONTRACTUL RESPECTIV SCRIE NEGRU PE ALB CĂ PE TERENUL CONCESIONAT TREBUIE REALIZATE INVESTIŢII pentru dezvoltarea exploataţiei în echivalentul în lei a 17.765,86 de euro, eşalonat pe o perioadă de nouă ani. Totodată, concesionarul are obligaţia să garanteze în favoarea ADS redevenţa neacoperită prin constituirea în termen de 30 zile de la răsărirea culturilor a unui gaj fără deposedare pe culturi. De asemenea, concesionarul are obligaţia de a-şi asigura culturile la o societate de asigurări agreată de ADS pentru riscurile standard şi pentru valoarea redevenţei datorate, urmând ca eventualele despăgubiri să revină agenţiei prin cesionarea despăgubirilor în favoarea sa. Cât despre scrisoarea de garanţie bancară, aceasta trebuia emisă la o valoare identică cu a investiţiei anuale.

 

NICI CONTRACTUL DE CONCESIUNE ÎNCHEIAT ÎN 2005 DE ADS CU AGROINDUSTRIALA SRL, ADMINISTRATĂ DE DINESCU, NU ESTE PREA „LIMPEDE”. Instituţia de stat spune că şi în acest caz mai multe clauze au fost încălcate. Contactat de Mediafax, Dinescu a încercat să se disculpe: “Ei au văzut că nu merge chestia cu CNSAS-ul şi încearcă altfel. Acum nu trebuie să mă mai ocup nici de agricultură. O să văd eu ce-o să fac. În plină criză, în Franţa, agricultorii au primit bani în avans pentru mai mulţi ani, iar la noi te execută pentru chestii formale. Pe vremuri te executau dacă treceai graniţa clandestin, iar acum te execută dacă treci graniţa capitalismului”. În replică, preşedintele ADS, Nicolae Giugea, susţine că s-au reziliat circa 16 contracte şi că mai sunt în analiză alte 60. Motivele rezilierilor diferă de la caz la caz, mai spune Giugea: „Dacă dumneavoastră credeţi că din 998 de contracte derulate la nivelul anului 2009 am stat să mă ocup special de două contracte, vă înşelaţi. Mircea Dinescu a fost notificat în octombrie că nu a plătit. Ce era să fac, să pun eu gaj”?

 

AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI A ÎNCHEIAT CU PERSOANE FIZICE SAU JURIDICE ÎN ANUL 2009 UN NUMĂR DE 989 CONTRACTE de concesiune, arendă şi închiriere, obţinînd un venit de 50,8 milioane de lei. „Numai un procent de circa 3% nu a putut fi recuperat drept pentru care s-a dispus în majoritatea cazurilor rezilierea contractelor. În anul 2009, au fost reziliate 16 contracte, dintre care opt pentru neplata redevenţei, şase pentru neîndeplinirea programului de investiţii şi două pentru neconstituirea scrisorilor de garanţie”, informează ADS.

 

POTRIVIT INSTITUŢIEI, ÎNAINTE CA UN CONTRACT SĂ FIE REZILIAT EXISTĂ O SERIE DE PROCEDURI CARE URMEAZĂ A FI PARCURSE conform dispoziţiilor legale, astfel că în cazul neplatei redevenţei sau penalităţii la redevenţă se parcurge procedura de executare silită. De asemenea, constituie clauză de reziliere conform clauzelor contractuale neîndeplinirii obligaţiei de „a face”, respectiv nedepunerea scrisorilor de garanţie pentru garantarea realizării investiţiilor şi neconstiuirea scrisorii de garanţie pentru plata redevenţei, precum şi neprezentarea poliţelor de asigurare a culturilor cesionate în favoarea ADS. (T.M.)

, 4 martie 2010
Numele dumneavoastră:

E-mail (nu va fi publicat pe site):
Introdu codul de securitate:
Comentariul:
    Comentarii:
  • 1 » marius, 93.112.87.X
    Ufff, ce doliu pe la dumneavoastra! A trecut peste o luna de la arestarea lui Solomon si tot de atunci nu mai scoateti niciun numar al ziarului. Ce penibili!
  • 2 » adrian, 81.196.58.X
    dinescu trebuie sa respecte contractul si sa nu aplice tactica infractorilor dind vina pe[ actiune politica].
Ajută-l pe Dragoş!
CĂUTARE
VOTUL SCUZĂ MIJLOACELE
COPERTA PDF
EXTRAGERI LOTO
6/49 din 16 mai
48231942924
Noroc din 16 mai
0500156
5/40 din 16 mai
26132521734
Jocker din 16 mai
5743261411