Expresul de Sud Logo  
Dezvăluiri | Colonelul Ţiulescu – vinovat de ascensiunea bandei lui Valeriu PreduŞ?
Juve, noua „stea” a lumii interlope de pe Valea Dunării
Poetul Adrian Păunescu, ex-lider al parlamentarilor PSD de Dolj, are, la Dăbuleni, un prieten care a fost ameninţat cu moartea de Valeriu Preduş.

FULGUŢĂ (PE NUMELE SĂU ADEVĂRAT: SILVIAN FILOTI) a ieşit, de ani buni, la „pensie”.

 

FOSTUL MARDEIAŞ DE ALTĂDATĂ („SPAIMA” INTERLOPILOR DIN OLTENIA, ŞI NU NUMAI), pe care lăutari celebri l-au pus în cântece, a devenit o umbră.

 

GURILE RELE SPUN CĂ S-A POCĂIT şi a apucat-o „pe calea bisericii”.

 

FIOROSUL NEPOT AL LUI FULGERAN (CERCETAT PRIN ANII 92-93, DE GENERALUL ION PITULESCU ŞI COLONELUL ION NEGOIŢĂ) a devenit astăzi un bunic sfătos şi respectabil, cu o droaie de nepoţi.

 

„MEDALIILE” SALE (CÂŞTIGATE CU FORŢA PUMNULUI, CU SABIA, DECI PE LINIE DE VIOLENŢĂ) au „ruginit”, iar faima-i (comparabilă cu cea a lui Fane Spoitoru) este în scădere.


PE ACEST GOL (LĂSAT DE SILVIAN FILOTI FULGUŢĂ) A APĂRUT VALERIU PREDUŞ (zis „Juve”, „şef de bandă”) considerat spaima Dăbuleniului şi a tuturor localităţilor de pe Valea Dunării, cu relaţii în lumea interlopilor şi contrabandiştilor din judeţele Hunedoara şi Mehedinţi, dar şi din Bulgaria.

 

AŞA CUM AM MAI SCRIS, UNA DINTRE CELE MAI PUTERNICE ŞI DE TEMUT GRUPĂRI INFRACŢIONALE, ce acţionează astăzi în judeţ, este, se pare, Banda lui Juve, care se bucură, zic gurile rele, de simpatia unor ofiţeri controversaţi ai IPJ Dolj.

 

„CÂND NOI COMITEM VREO INFRACŢIUNE, DOMNUL POLIŢIST IXULESCU NU SE SUPĂRĂ, nu ne zice nimic. E fratele nostru. Ieşim la stabor cu el. Ne înţelegem, cădem la pace, aranjăm lucrurile”, aşa se confesa un membru al grupării, unor prieteni.

 

ACUM CÂŢIVA ANI, „SAMURAII” LUI JUVE I-AU ÎNŢEPAT CU CUŢITUL PE FIUL RENUMITEI VETUŢA PĂSCULESCU (o doamnă distinsă, onorabilă, şefă a unei importante formaţiuni politice) şi pe fiul morarului din localitate.


ÎNSUŞI CIPRIAN PĂSCULESCU (OM DE AFACERI, SOŢUL VETUŢEI) A SIMŢIT, ÎN SUFLETUL LUI, amărăciunea când „băieţii răi” i-au răsturnat, în semn de bravadă, în centrul oraşului, un autoturism marca „Oltcit”.

 

NICOLAE DRĂGOI (LIDER AL FILIALEI LOCALE A PSD, PRIMAR DE DĂBULENI) ŞI ION SAVU (ex-director general al SC Agricola, prieten bun cu generalul Ion Eugen Sandu, dar şi cu poetul Adrian Păunescu) sunt alte două personalităţi locale ce au fost injuriate şi ameninţate cu moartea de însuşi Juve, şeful bandei.

 

REPET, UNA DINTRE CELE MAI PUTERNICE GRUPĂRI INFRACŢIONALE ESTE CEA SUS-AMINTITĂ, activitatea-i fiind atent monitorizată de Georgel Enescu, fost inspector-şef, care a luptat cât a putut pentru anihilarea ei, prin întocmirea de dosare penale, trimiterea în judecată şi arestarea câtorva dintre cei mai importanţi capi ai săi. Chiar generalul Constantin Ion şi Gheorghe Bică au descins, în februarie 2009, pe Valea Dunării, la Dăbuleni, percheziţionând unul din imobilele lui Valeriu Preduş, acţiunea fiind îndelung mediatizată în presa locală şi centrală.

 

JUVE, UN ŢĂRĂNOI EXTREM DE VIOLENT, UN GĂINAR DE RÂND, A AJUNS CELEBRU (mai celebru decât Fulguţă, Vilifort, Levier sau Eminescu din „Faţa Luncii”) pentru că, în perioada lui Ion Mladin, în timp ce era dat în urmărire generală, datorită relaţiilor de prietenie cu Relu Căle, a ajuns să servească masa chiar la popota temutei instituţii de pe Amaradia, alături de cei care îl aveau în consemn şi trebuiau să-l aresteze.

 

FAPTA, CU IZ DE UMOR AMZAPELLESC DAR ŞI CU MAXIMUM DE TRAGISM, ESTE UNICĂ ÎN ANALELE MINISTERULUI DE INTERNE şi poate fi predată, ca lecţie de luare-aminte, ca lecţie despre cum pot fi corupţi anumiţi poliţişti, la toate şcolile de profil din lume.

 

ATÂT DE PUTERNIC E „GRUPUL DE PRESIUNE” AL LUI JUVE ÎNCÂT, ATUNCI CÂND VREUN OFIŢER ONEST încearcă să aplice legea, recurge la intimidări, ameninţări şi acţiuni de stradă.


LUCIAN SFETCU (POATE CEL MAI INTRASIGENT COMANDANT PE CARE L-A AVUT VREODATĂ POLIŢIA ORAŞULUI DĂBULENI, în prezent lucrător al Serviciului pentru Investigarea Fraudelor Economice), deoarece a avut curajul să le întocmească dosare penale şi să-i trimită în judecată, a fost luat pe capota maşinii de un membru al grupării lui Juve şi plimbat câteva zeci de metri, punându-i-se în pericol viaţa.

 

ASTA S-A ÎNTÂMPLAT, ÎN PERIOADA GUVERNĂRII PSD, ÎN PLINĂ ZI, ÎN CENTRUL ORAŞULUI, în faţa sediului Poliţiei, în prezenţa a numeroşi martori.

 

TRIMIS SĂ-I CERCETEZE ŞI EVENTUAL SĂ-I ARESTEZE PE MEMBRII GRUPĂRII LUI JUVE, „ALUNECOSUL” COLONEL CONSTANTIN DOBRESCU (ex-adjunct al IPJ Dolj) nu s-a sinchisit prea mult de „deranj” şi, ca să aibă linişte în teritoriu, să pice bine în faţa lui Codiţă, a ales o stratagemă (penibilă) de rezolvare a situaţiei. I-a găsit „nod în papură” chiar căpitanului Lucian Sfetcu, un om onest, care merită felicitările noastre, mutându-l la Poliţia Oraşului Băileşti.


„BANDA LUI JUVE” A JUBILAT ŞI PROBABIL S-A DUS LA BISERICĂ, A BĂTUT MĂTĂNII ŞI S-A RUGAT PENTRU SĂNĂTATEA ADJUNCTULUI CONSTANTIN DOBESCU, aşa cum probabil s-a rugat şi pentru sănătatea prim-adjunctului Liviu Ţiulescu, care răspunde, printre altele, de activitatea Poliţiei Judiciare.

DE ATUNCI ÎNCOACE, GRUPAREA S-A TOT ÎNTĂRIT, ŞI-A ÎNTINS TENTACULELE PESTE TOT ŞI, chiar dacă anul trecut avea câţiva membri pitulaţi după gratii (graţie eforturilor depuse de colonelul Georgel Enescu) este considerată extrem de periculoasă.

 

POTLOGĂRIILE, DAR ŞI CHEFURILE LUI JUVE AU AVUT ŞI AU, ÎN CONTINUARE, asistenţă cu epoleţi de ofiţeri extrem de controversaţi, ca să nu zicem altfel.

 

DATORITĂ FAPTULUI CĂ, ÎN PERIOADA POSTDECEMBRISTĂ, L-A BĂTUT PE SUBOFIŢERUL ION TIPĂRESCU CHIAR ÎN INCINTA POSTULUI DE POLIŢIE DIN LOCALITATE, acesta a căpătat statut de vedetă, iar lăutarii l-au pus, ca pe Fulguţă, în cântece şi l-au trecut în nemurire...

Constantin Preda, 4 februarie 2010
Numele dumneavoastră:

E-mail (nu va fi publicat pe site):
Introdu codul de securitate:
Comentariul:
    Comentarii:
  • 1 » mariano, 213.37.170.X
    bai frate cand va aud comentand de toti retardatii astia mi se intoarce stomacul pe dos.juve,pasaricu ,moaca si multi altii ca ei sunt niste mierde de oameni,oameni numai cu aspectul fizic ca in rest au instincte de animale.sa ai bani e foarte bine dar castigati cinstit,nu sa te culci seara cu gandul ca vine garda si te ridica. este un proverb (urciorul nu merge de multe ori la apa)intrebati-l pe moaca daca se simte bine ca are bani si el si-o vede in oglinda,intrebati-l cand se spala dimineata pe ochi si se uita in oglinda,ai place ce vede,eu nu cred. cautati pe net un cantec de vasile zidaru(marine cand erai prost)faceti-i o dedicatie ca i se potriveste ca o manusa.mai intrebati-l de cate ori a stat capra pe la anumite usi si sa spuna dupa aceea ce gust au banii.toti astia de care vorbiti consuma aerul de pe planeta degeaba.mai intebati-l si pe pasaricu ce gust au banii din peste si de cate ori a stat si el capra, pe ion pucirica de asemenea.oamenii care au bani si stiu cu adevarat ce sa faca cu ei nu-si fac publicitate pentru ca stiu ce pot dar ei in subconstientul lor vad ca nu sunt decat paduchi si de aceea vor putina publicitate,hijos de putas,asta sunt toti.hai pa ,mai vorbim,acum plec la munca.
  • 2 » mariano, 213.37.170.X
  • 3 » hahah ce porcarie, 86.122.132.X
    ce porcarie nu e nimik adevarat aci juve e un paduche si atata tot nu se compara cu interlopii din craiova nici macar nici nu i se poate spune gainarului interlop... pfff ridicati in slavi pe ratatu asta asa isi ia valoare rusine....
  • 4 » Pasaricu, 82.23.93.X
    Dupa ce am citit articolul respectiv cat si comentariile de mai jos,consider ca acest ziariast este total dezinformat,posibil ca nu mai are ce sa scrie in ziarul respectiv. Daca tot publica un articol ,macar sa scrie date concrete,tot il pune in penita stiloului pe ,,Juve,,il pot intreba daca tot il considera interlop pe acesta,ce propietati are aceasta persoana,ca, dupa cate stiiu acesta traieste de pe o zi pe alta,are o amarata de casa care nici nu este a lui,si e a lui taicas-o,ca, a schimbat cate-va masini de second hand,asta nu se numeste afacere,sunt altii in dabuleni care au vandut tot ce s-a putut vinde din fostul CAP,IAS,Asociatia,etc.si sia-u bagat banii in conturi si nici dracu nu s-a luat de ei,gasi-si piticule un om marunt care tot ,ii dai in sus si in jos ca are relatii la politie,de ce nu te ei de alti ca SAVU,GHEORGHE de la Statiune,PASCULESCU si multi alti,oare astia nu au relatii pe la IJP Dolj,sau iti e frica sa nu te dea in gat,ca ai carat de la ei ,tot ce sa putut cara la tine la sadova. Eu zic sa vii cu ceva nou si la subiect cand mai scri articole despre JUVE,e prost asta ca nu te da in judecata ptr.ceea ce publici,ca sunt sigur ca te va castiga. Inchei aici acest comentariu cu scuzele de rigoare.
  • 5 » Dabuleanu 2, 82.23.93.X
  • 6 » nelutu, 85.122.50.X
    sa l auziti pe akoi cum canta cu vioara.cand l am auzit cantand,am crezut ca a inviat ciprian porumbescu.ar trebui sa il invite cineva la o emisiune de profil.canta chiar si din gura.asta de cand nu mai fumeaza MARBLE de la juve.i a trecut cancerul,dar s a cam ingrasat.
  • 7 » alcapone, 79.117.222.X
    cine e relu cale de se tot vorbeste de el?
  • 8 » BARBU VITU, 92.80.216.X
    In Dabuleni s-au furat peste 20 cai si nu s-au gasit hotii.Au fost furati caii lui Petrica Zghioara, Florin Talianu si ai mei. Hotii sunt de la Ianca, dar comandantul Berbecel nu i-a luat la cercetari. L-a trimis pe Florin Talianu la Ianca sa faca el cercetari si l-a trimis seful de post acasa. Poate de sprijina domnul Primar sa gasim caii ca in domnul Berbecel nu mai avem incredere. BERBECEL are consilieri pe OLI STAICU SI jUVE.
  • 9 » MIHAILICA M., 79.117.143.X
    Trebuie sa incheiem aceste comentarii deocece subiectul s-a directionat catre alte persoane si nu cred ca are rost sa se poarte discutii in anonomat. In ceea ce-l priveste pe MUNCIOIU MARIN, acesta este un om muncitor atit el cat si familia sa si nu poate cineva sa dovedeasca ca el este corupt. Toata averea este facuta pe munca cinstita. El nu a stat gura casca la baruri si nu si-a cheltuit banii ca altii prin concedii sau alte apucaturi. Domnul Preda stie mai bine ca noi ce se intampla la Dabuleni.
  • 10 » CIRCIU MIHAI, 81.18.67.X
    Eu astept sa se termine dosarul penal pe care l-am depus la Politia Dabuleni, mai precis din anul 2008 unde am certificatul medical dupa ce m-a batut Juve si fiul sau.Mi-a spus politistul Raeceanu ca nu l-a lasat Berbecel sa trimita dosarul la Procuratura pentru ca se supara Juve.Mai am rabdare o luna si vin sa-mi iau dosarul sa-l duc singur la Procuratura. Dupa ce m-a batut pe mine si pe fiul meu, Juve a mai comis un accident de circulatie in fata postului de politie si nu i s-a intimplat nimic.
  • 11 » GEORGE MUGUREL, 81.18.67.X
    Berbecel poate ne spune de la cine a primit parchetul si mobilierul care l-a dus la gazda.Cine i-a parchetat cele doua camere stie mai multe si de la cine a primit foloasele necuvenite.Poate ne spune de unde au cumparat lemne comisarul Berbecel si Neacsu. Se stie de unde au adus ultimele remorci.Atunci Juve de ce nu ar avea voie sa traiasca.
  • 12 » CORINA, 92.80.227.X
    veta pasculescu, ciprian sotul , dragoi primarul ......DE UNDE DRACU ATI SCOS-O CA SUNT OAMENI ONESTI?.... SE GALCEVESC UNII CU ALTII, NISTE PANARAME CARE FURA TOTI PE UNDE POT, IAR JUVE ESTE UN GAINAR CARE FURA SI EL CE MAI APUCA!!! POLITAII??? CINE MAI VREA SA DEA AFARA PE CINE? SI NU ARE LOC DE EI??? FITI SERIOSI FRATILOR , DAR PE NEPOTUL PRIMARULUI pisic, CARE FACE SPECULA CU VALUTA CHIAR IN FATA BANCII SI CARE DUCE POTUL SI LA PRIMAR SI LA SEFUL BANCII, NU-L VEDE nimeni? CINE CREDETI CA L-A DAT IN GAT PE JUVE? ...PISIC CEL MIC. asta e realitatea ... mai cautati si voi adevarul ... nu scrieti dupa ce va spun toti hotii ADEVARATI.
  • 13 » Grecu, 85.122.50.X
    Apropoo,am uitat sa spun ca cel mai bazat politist de la dabuleni este Munciou Marin zis Mari Moaca.In 2 ani si-a facut vila cu 2 etaje,si-a luat Jip ultimul ragnet,tractor microbuz si inca doua masini,de zici ca are parc auto in curte,iar singurul salariat din familie este doar el.Ne punem intrebarea cum a reusit performanta!? Poate are si el dreptul de smecher ca si restul politistilor de acolo,la contrabanda cu tigarii a lui JUVE steaua sudului. D/l Blaga deja face demersuri impreuna cu PD_L sa0i schimbe pe toti ca nu mai au randament la dabuleni
  • 14 » carmen, 89.34.145.X
    Ideea ca un scriitor si om de stiinta de talia domnului Chirovici poate avea de-aface cu un individ de o asemenea posibila factura este calomnioasa si de-a dreptul stranie. "A fost vazut intr-o fotografie"...De cine " a fost vazut", ce fotografie, unde?!! Stropiti mereu cu noroi la adapostul anonimatului.
  • 15 » Grecu, 92.80.229.X
    Eu stiu mai bine decat voi ca am lucrat la Dabuleni,Juve a dus-o cel mai bine cu Spiridon asta stia sa le ia dreptu ca pentacolistii zeciuiala frate de-aia vrea nea Ionel inapoi la Dabuleni,e Doru Stanculescu aci mai un milion de la lubenite,mai un dosar masluit si tot asa faceti vedete din niste alvitari.
  • 16 » Sfetcu , 79.117.217.X
    Cu doua lucruri nu sunt de acord...Autorul articolului il pupa in cur pe cel mai slab (ca sa nu zic altfel) sef de inspectorat de politie din istoria Olteniei (cunoscatorii stiu ce spun..)iar al doilea, este implicarea lui Tiulescu in acest articol.Daca imi aduc aminte, saptamina trecuta, acelasi autor spunea ca acesta s-a imbatat la serviciu..., deci, autor de 2 lei, esti penibil...
  • 17 » Coco, 77.246.87.X
    Un autoturism Dacia 1300 cu numarul de inmatriculare 1-DB-3005 condus de tovarasul Manelescu din comuna Ratoaia, judetul Dambovita, s-a tamponat frontal cu autoturismul Volkswagen Tourette cu numarul de inmatriculare 12-B-912, condus de un membru al Partidului Democrat in care se afla presedintele consiliului de ministri (primul ministru) al Republicii, tovarasul Emil Boc. Conform martorilor oculari, accidentul a fost provocat de un moment de neatentie al soferului Daciei care a fost distras de paradele organizate de Ziua Cartitei, care, de altfel, au fost destul de nereusite fata de alti ani cand erau si focuri de artificii. In urma coliziunii, autoturismului Dacia i-a fost spart radiatorul, iar in mod bizar, autovehiculul primului ministru a suferit avarii la pompa de injectie. Alte pagube nu au fost, insa participantii s-au ales cu o sperietura mare. Desi inca nu si-a revenit dupa soc, Emil Boc, care se afla in zona special costumat pentru spectacolele de Ziua Cartitei, a avut puterea sa declare ca este foarte dezamagit de calitatea drumurilor din Bucuresti, care sunt, in general, foarte murdare.­
  • 18 » Nea Costi (de la Poiana Mare!)...tot un fel de boovean!, 188.26.46.X
    Hei, voi cu rotile taiate in patru zecimale! Faceti si voi cateva comentarii mai acatarai, vorba ...aceluiasi! Bai asta, "ginerile" primarului Dragoi, acum ca te-ai vazut si matale cu roata cat caru' lu' matache din colt, te facusi ca dai in strachini?!..."otzomane !...Hai ca-ti dau o ...iedee...fa-o in doua'spe de doua'spe sutimi de marimi (roata) si sa vezi cum ti-or veni musterii la troglodeala...Hai ca-i pe bune !
  • 19 » Acelasi, 79.117.155.X
    Tiulescu nu are nicio legatura cu Juve.Juve este prieten cu unii politisti, iar la altii le-a taiat rotile de la autoturisme. Poate fac si cei cu rotile taiate citeva comentarii (Ovidiu Pasculescu, Marius Nicola, ginerile primarului Dragoi, politistii Titii, Vali si Grecu e.t.c)
  • 20 » MIHAILICA M, 79.117.155.X
    ra ca nici nu-l cunoaste.Acest Juve se autointituleaza *PRINTUL TUTUNULUI* si este protejat de toata Politia Dabuleni.Este adevarat ca singurul care l-a pus pe Juve cu botul pe labe a fostSFETCU LUCIAN, careia i se spunea *DOROFTEI DE DABULENI*. Juve este singurul patron care nu are firma inregistrata in ROMANIA.El vinde tigari netimbrate, ingrasaminte chimice de ordinul tonelor si nu are nici casa de marcat.Are masini de poker electronic mai multe decat un cazinou si nu detine licenta pentru acestea. Se vorbeste prin localitate ca ar fi sustinut de masonerie. Acesta a fost vazut intr-o fotografie cu Eugen Ovidiu Chirovici, la un simpozion din Bucuresti, organizat de Marea Loja. Firma lui Juve este inregistrata in Bulgaria si are ca obiect de activitate inmatricularea de autoturisme. In Dabuleni Juve detine monopolul la ingrasaminte chimice, tigari, masini second-hand si poker electronic.Are 4 dubite care aprovizioneza toata Valea Dunarii cu tigari din Republica Moldova(Plugarul si Marble)
  • 21 » pasculie, 85.122.51.X
    Singura data cand ai dreptae dnu Preda!Tiulescu e bagat la inaintare in mod tendentios,pt ca nu are legatura cu juve. Juve,estre tinut in brate de Cale Relu si de seful politiei Dabuleni capitanul Berbecel. De Craciun cand s-a imbatat Berbecel si a devastat un bar in Dabuleni singurul care i-a luat apararea a fost Juve,care a si adus 5 martori interlopi care au contracarat declaratiile ceolr prezenti in bar. Si apoi i-a amenintat pe altii cat si pe patronii barului sa nu declare impotriva sefului de la Dabuleni ca altfel au de aface cu el. A p[rosperat juve cu vanzarea tigarilor de comntrabanda,in ultimul an,mai mult ca niciodata. Si-a achizitonat 4 masini de lux,si un BMW.seria 5 ultimul tip. Sunt convins ca si politia Dabuleni e implicata in afacerea lui JUVE. Foarte biine dnu Preda.esti tare daca ii demasti pe ale Juve,ca au terorizat toata valea Dunarii,si numai un ziarist ca d-ta cu mult curaj ii poate demasca,pt ca ploitia Dabuleni incepand cu seful si Relu Cale este pe mana cu Juve.
  • 22 » Vali Cranta zis ,,acoy,,, 85.122.50.X
    Tineo tot asa nea Vali Juve! Esti tare sa mor io. Mai baga si alte marci de tigari pe la baru ala,k de Marble am facut dracu cancer in gat.Daca nu vrea Relu Cale,spune-i k nu stie ce pierde. Bastos!!
Ajută-l pe Dragoş!
CĂUTARE
VOTUL SCUZĂ MIJLOACELE
COPERTA PDF
EXTRAGERI LOTO
6/49 din 16 mai
48231942924
Noroc din 16 mai
0500156
5/40 din 16 mai
26132521734
Jocker din 16 mai
5743261411