Deputatul PD-L Gelu Vişan apare din ce în ce mai des în prim-plan. După ce ne-a obişnuit cu apariţiile la televiziunile centrale, iar săptămâna trecută a fost singurul parlamentar doljean prezent la Zilele Marin Sorescu, a surprins anunţând că îşi va depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Partidului Democrat Liberal.
GELU VIŞAN NU A FĂCUT ÎNCĂ UN ANUNŢ OFICIAL ÎN ACEST SENS, dorind să aştepte până în momentul în care se va declara procedura internă de alegeri în cadrul filialei judeţene a PD-L. În schimb, el şi-a anunţat deja colegii de această intenţie, pe care a confirmat-o şi cu ocazia declaraţiilor ulterioare.
VIŞAN AFIRMĂ CĂ A DORIT SĂ FACĂ ACEST ANUNŢ DIN TIMP, PENTRU A NU DA IMPRESIA CĂ ARE CEVA DE ASCUNS, în condiţiile în care deja începuseră să circule diferite zvonuri. El îşi motivează astfel această decizie: „În momentul în care se va declanşa în mod oficial procedura internă de alegeri, probabil îmi voi anunţa candidatura şi o să spun şi de ce cred eu că e nevoie pentru dezvoltarea PD-L în Dolj, pentru că modul în care funcţionează lucrurile în acest moment nu este tocmai în regulă. Mă gândesc foarte serios la acest lucru.“
REFERITOR LA FOARTE PROBABILA COMPETIŢIE CU CEL CARE A FOST CONSIDERAT PROTECTORUL SĂU DE PÂNĂ ACUM, Gelu Vişan a preferat să se abţină de la declaraţii războinice. Fost şef al cabinetului parlamentar al lui Berceanu şi înlocuitor al acestuia în Senatul României, la sfârşitul mandatului 2004-2008, Vişan a declarat: „Nu ştiu dacă domnul Berceanu va mai candida sau nu. Vreau să subliniez că nu candidez împotriva cuiva, ca să dau jos pe cineva ori ca să iau locul cuiva. Nu candidez împotriva lui Radu Berceanu, ci pentru dezvoltarea unei organizaţii judeţene al cărui membru sunt de 17 ani“.
DEPUTATUL DE DOLJ A AMINTIT UNELE DINTRE LIPSURILE ŞI NEÎMPLINIRILE ORGANIZAŢIEI DE PARTID DIN CARE FACE PARTE, referindu-se îndeosebi la faptul că Partidul Democrat-Liberal nu a deţinut niciodată funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. Ultimul pedelist care a candidat pentru această funcţie a fost chiar Radu Berceanu, învins la alegerile desfăşurate pe data de 1 iunie 2008 de către actualul preşedinte al CJ, pesedistul Ion Prioteasa.
NĂSCUT LA 10 NOIEMBRIE 1966, GELU VIŞAN A INTRAT ÎN POLITICĂ ÎN PRIMA PARTE A ANILOR ’90. în perioada 1994-1995 a fost vicepreşedintele organizaţiei de tineret a PD Dolj, pentru ca între 1995 şi 2001 să fie preşedintele tinerilor pedişti. În aceeaşi perioadă, a îndeplinit funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Disciplină a organizaţiei de tineret a PD şi pe cea de vicepreşedinte al organizaţiei de tineret a PD, la nivel naţional. Între 2001 şi 2005, a fost vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PD Dolj, iar între 2005 şi 2008 a fost secretar general al PD (şi apoi PD-L) Dolj.
ÎN CEEA CE PRIVEŞTE FUNCŢIILE DIN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ, a fost consilier judeţean două mandate la rând,între 2000 şi 2008. la sfârşitul celui de-al doilea mandat a renunţat la această funcţie pentru a-l înlocui pe Radu Berceanu în funcţia de senator, după ce acesta a renunţat la această funcţie pentru a candida la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj.
DE LA SFÂRŞITUL ANULUI 2009, VIŞAN ESTE DEPUTAT DE DOLJ. În această calitate, a luat cuvântul în plen de 7 ori şi a iniţiat 9 propuneri legislative. 3 dintre acestea au fost deja aprobate de către Cameră şi se află în dezbaterea Senatului, 3 au fost apoi retrase chiar de către iniţiator, una a fost respinsă, una se află în dezbaterea comisiilor, iar pentru cealaltă a fost înaintat raportul.
ORGANIZAŢIA JUDEŢEANĂ DOLJ A PD-L S-A AFLAT, APROAPE ÎN PERMANENŢĂ, ÎN UMBRA CELEI A RIVALILOR DE LA PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT, care, de pildă, deţin a doua oară consecutiv, prin Ion Prioteasa, funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. De asemenea, la recentele alegeri prezidenţiale, pedeliştii au pierdut fără drept de apel în faţa pesediştilor, aceştia din urmă obţinând în judeţul Dolj unele dintre cele mai bune scoruri electorale din ţară.
PRACTIC, MAREA PROVOCARE AR CONSTA ÎN RELANSAREA ACESTEI ORGANIZAŢII în special în mediul rural, pentru că la Craiova situaţia este mult mai roză pentru PD-L, care deţine atât funcţia de primar, cât şi o majoritate confortabilă în Consiliul Judeţean.