Expresul de Sud Logo  
Sport | C-o stea nu (se) face echipa
Florin Costea distruge Craiova
Atacantul Universităţii s-a plafonat la Ştiinţa şi joacă fără niciun chef. Simpla lui prezenţă pe teren nu face altceva decât să provoace un handicap pentru alb-albaştri.

FLORIN COSTEA ESTE GOLGHETERUL ŞTIINŢEI ŞI OCUPĂ LOCUL AL DOILEA ÎN CLASAMENTUL CELOR MAI BUNI MARCATORI DIN LIGA I. Cu toate astea în primele etape din retur „briliantul“ Universităţii şi-a bătut joc de propria echipă şi de fotbal. Nu a înscris niciun gol, a ratat un penalty şi a irosit alte ocazii monumentale. Costea nu mai este demult un jucător indispensabil pentru gruparea “alb-albastră”. Atunci când a lipsit echipa a jucat mai bine, mai combinativ. Este individualist şi a stricat multe faze ale craiovenilor. Este adevărat că la faza din meciul cu Dinamo trebuia să primească penalty, însă şi din cauza faptului că a devenit un circar, arbitrul putea crede că a simulat. Mai mult, în meciul cu Gaz Metan Mediaş Cosmin Gângioveanu a obţinut lovitură de la 11 metri, însă Florin Costea a şutat în bătaie de joc şi l-a făcut mare pe portarul Buchta. După acea ratare a evoluat foarte slab şi trebuia schimbat. Antrenorul Mark Wotte nu a avut un asemenea simţ şi l-a păstrat pe teren. Din cauza atitudinii pe care o are nu este convocat nici de selecţionerul Răzvan Lucescu. Acesta a dovedit că nu are nimic cu echipa lui Ajică, recent convocându-l pe Valerică Găman pentru meciul amical cu Israelul. Florin Costea face legea în vestiar, încearcă să o facă şi în teren, însă toate astea sunt distructive propriei formaţii.

 

ATITUDINEA DUPĂ PENALTY-UL NEACORDAT ÎN MECIUL CU DINAMO ESTE ELOCVENTĂ. „Ne va fi foarte greu în continuare, noi probabil că nu avem nicio şansă să mai evităm retrogradarea dacă se continuă aşa. Wotte s-a speriat de lucrurile care se întâmplă în România, dar mai are multe de văzut“, a atenţionat Costea. Din nou, este tipic unui om mic, care încearcă să arunce pisica în curtea altuia. Echipa a ajuns în situaţia asta din cauza jucătorilor şi a lui Ajică, nu a arbitrilor. Referitor la Mark Wotte s-a speriat de ce se întâmplă în România şi a uitat să antreneze. Pare a nu a avea nimic în comun cu fotbalul şi face multe greşeli.

ÎN CONCLUZIE, FLORIN COSTEA AR MERITA SĂ STEA CÂTEVA ETAPE PE BANCA DE REZERVE şi poate după aceea îşi va reveni. Mare prostie a făcut Ajică pentru că nu l-a vândut când era cazul. Acum s-ar putea să îl cedeze aproape pe nimic. Face parte din politica falimentară a lui Mititelu care poate duce clubul acolo de unde l-a luat, în Liga a II-a. Tot din cauza lui Florin Costea nici fratele lui, Mihai nu mai joacă mare lucru. În meciul cu Gaz Metan Mediaş a avut o bară şi cam atât. Astfel, familia Costea face legea la Universitatea şi Eugen Trică ar trebui să ia măsuri în acest sens.

Ciprian Gaiţă, 4 martie 2010
Numele dumneavoastră:

E-mail (nu va fi publicat pe site):
Introdu codul de securitate:
Comentariul:
Acest articol nu are comentarii.
Ajută-l pe Dragoş!
CĂUTARE
VOTUL SCUZĂ MIJLOACELE
COPERTA PDF
EXTRAGERI LOTO
6/49 din 16 mai
48231942924
Noroc din 16 mai
0500156
5/40 din 16 mai
26132521734
Jocker din 16 mai
5743261411