Expresul de Sud Logo  
Sport | Bardul de la Bârca este uşor conciliant
Poetul Adrian Păunescu este şocat de ce face Mititelu la Ştiinţa
Cel care a compus imnul Universităţii, „Oltenia, Eterna Terra Nova“ şi-a prezentat prin SMS demisia din funcţia de preşedinte de onoare al clubului. Motivul principal a fost mutarea echipei la Turnu

ADRIAN PĂUNESCU A EXPLICAT CEEA CE ÎL NEMULŢUMEŞTE. “Am fost surprins de hotărârea asta univocă, de a se muta echipa la Severin. Nu am nimic cu oraşul, este o localitate de toată isprava, dar eu ţineam cu Universitatea CRAIOVA, care acum văd că a fost mutată din oraş”, a spus marele poet într-un interviu acordat pentru Prosport.

 

ACESTA ŞI-A ARĂTAT INDIGNAREA CĂ NU A FOST CONSULTAT DE PATRONUL UNIVERSITĂŢII CRAIOVA, fiind tratat ca o persoană neînsemnată de Ajică. “Eram, totuşi, preşedinte de onoare. Anul trecut mi s-a propus această funcţie şi am acceptat-o. Eu m-am zbătut pentru ei, dar, din păcate, în acest an lucrurile nu au mers deloc bine. Iar eu nici nu am fost băgat în seamă. M-aş fi aşteptat să fiu chemat nu doar când este nevoie să sting focul, ci şi să previn incendiile... Ca atare, am renunţat la funcţie, am demisionat”, a mai declarat Păunescu pentru aceeaşi publicaţie.

 

POETUL ADRIAN PĂUNESCU A ALES O MODALITATE ORIGINALĂ DE A-ŞI DA DEMISIA, PRIN SMS, şi Mititelu i-a răspuns tot la fel: „Luni dimineaţă mi-am dat demisia prin SMS. Mi-a răspuns că mă înţelege, tot prin SMS.“ Înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaş a fost la primarul Antonie Solomon să îl conving să lase Universitatea să evolueze tot pe arena „Ion Oblemenco“, însă acest lucru nu a fost apreciat de Ajică. “Am fost special la Craiova, am intervenit la primarul Solomon. Am obţinut de la el garanţia că echipa poate juca pe «Oblemenco» pentru o chirie simbolică, de un euro. I-am transmis lui Mititelu, dar el nu a vrut să cedeze, a spus că Solomon este demagog... Eu nu am nimic cu el, doar că este păcat. Publicul din Craiova nu are nicio vină că îşi iubeşte echipa şi este exigent“, a precizat Adrian Păunescu.

 

MARELE POET SPERĂ CĂ SITUAŢIA VA REVENI LA NORMAL ŞI ŞTIINŢA SE VA ÎNTOARCE ACOLO unde a obţinut toate performanţele şi că nu va încerca vreodată să retragă imnul Universităţii. “Sincer nu cred că situaţia poate persista mult... Altfel, Mititelu nu va avea viaţă acolo, nu va putea trăi în Craiova decât blindat... Este foarte adevărat, din 1982, de când l-am oferit echipei, clubul ar fi putut face ceva ca să îl cumpere... Aşa cum a făcut Rapidul, de exemplu“, a mai spus Păunescu pentru Prosport. În final acesta a recunoscut că George Copos făcuse un contract pentru a folosi imnul Rapidului: “A fost una dintre sursele mele de venit care mi-au permis să supravieţuiesc în ultimii ani. Doar că de un an a expirat acel contract”.

Ciprian Gaiţă, 4 martie 2010
Numele dumneavoastră:

E-mail (nu va fi publicat pe site):
Introdu codul de securitate:
Comentariul:
Acest articol nu are comentarii.
Ajută-l pe Dragoş!
CĂUTARE
VOTUL SCUZĂ MIJLOACELE
COPERTA PDF
EXTRAGERI LOTO
6/49 din 16 mai
48231942924
Noroc din 16 mai
0500156
5/40 din 16 mai
26132521734
Jocker din 16 mai
5743261411